Programul slujbelor 18 – 24 septembrie:

Miercuri 20 septembrie:
Ora 18:00 – Vecernie;
Ora 18:45 – Program de Spovedanie.

Joi 21 septembrie (Nașterea Maicii Domnului – stil vechi):
Ora 9:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie.

Sâmbătă 23 septembrie:
Ora 18:00 – Vecernie și Parastas pentru cei adormiți;
Ora 19:00 – Program de Spovedanie.

Duminică 24 septembrie:
Ora 8:30 – Utrenia și Sf. Liturghie.

PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI LA MĂNĂSTIREA „SANTO TORIBIO DE LIEBANA” – CANTABRIA

În noaptea de miercuri spre joi, 13/14 septembrie a.c., de Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba privegherii urmată de Dumnezeiasca Liturghie în incinta Mănăstirii Santo Teribio de Liebana, din regiunea Cantabria, în tezaurul căreia se află o parte semnificativă din lemnul Sfintei Cruci. Alături de Ierarh a slujit un sobor de preoți și diaconi, dintre care amintim pe PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic și PC Părinte Andrei Turea, Protopop de Vitoria Gasteiz. Programul liturgic a debutat cu slujba Acatistului Sfintei Cruci, urmată de o procesiune. Răspunsurile liturgice au fost date de Psaltul Ioan Balaban, coordonatorul grupului psaltic Tronos Junior.

          În omilia rostită, Preasfinția Sa a explicat semnificațiile duhovnicești ale acestui praznic și rolul așezării lui la începutul anului bisericesc. Primele două mari sărbători pe care le sărbătorim la începutul anului bisericesc sunt Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci. De ce prima sărbătoare este Nașterea Maicii Domnului? Pentru că datorită Maicii Domnului Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a întrupat și a putut să realizeze această lucrare de mântuire a omului. Maica Domnului este, în fapt, cea care L-a coborât pe Dumnezeu pe pământ. Dar lucrarea de mântuire, vedem că, a trecut și trece prin Cruce. Fără Cruce nu există mântuire! De aceea, a doua mare sărbătoare a începutului anului bisericesc este dedicată Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. În acest fel, Crucea Domnului ni se pune înaintea ochilor duhovnicești la început de an, în strânsă legătură cu Maica Domnului și cu întregul plan de mântuire înfăptuit de Hristos, căci Crucea fără Hristos nu are nicio valoare, cum ne spune și Sf. Ap. Pavel: „pentru iudei crucea este sminteală, pentru elini nebunie… dar pentru cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18). Crucea este puterea lui Dumnezeu pentru că Hristos S-a lăsat răstignit pe cruce, și Hristos și-a arătat puterea prin taina Crucii.

         La acest eveniment au participat pelerini din întreaga peninsulă iberică, dar și un grup de credincioși din regiunea Madrid, al căror pelerinaj a fost organizat de Asociația „Esperanza y Filantropia”, prin sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni.

          La final toți credincioșii prezenți s-au închinat la sfânta relicvă a Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. 

Sursa: http://www.obispadoortodoxo.es

Programul slujbelor 11-17 septembrie:

Miercuri 13 septembrie:
Ora 20:00 – Acatist, procesiune cu Sfânta Cruce și Sfânta Liturghie arhiereasca la mănăstirea Santo Toribio de Liebana – pentru sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Sâmbătă 16 septembrie:
Ora 18:00 – Vecernie și Parastas pentru cei adormiți;
Ora 19:00 – Program de Spovedanie.

Duminică 17 septembrie:
Ora 8:30 – Utrenia și Sf. Liturghie.

Programul slujbelor 27 august – 3 septembrie:

Duminică 27 august:
Ora 8:30 – Utrenia și Sfânta Liturghie;
Ora 18:00 – Vecernie;
Ora – 18:45 – Program de Spovedanie.

Luni 28 august (Adormirea Maicii Domnului – stil vechi):
Ora 9:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie;
Ora 18:00 – Vecernie;
Ora 18:45 – Program de Spovedanie.

Marți 29 august (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul):
Ora 9:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie.

Sâmbătă 2 septembrie:
Ora 18:00 – Vecernie și Parastas pentru cei adormiți;
Ora 19:00 – Program de Spovedanie.

Duminică 3 septembrie:
Ora 8:30 – Utrenia și Sf. Liturghie.

Programul slujbelor 14 – 20 august:

Luni 14 August:
Ora 18:00 – Prohodul Maicii Domnului;

Marti 15 august (Adormirea Maicii Domnului):
Ora 9:00 – Ceasurile și Sf. Liturghie;

Vineri 18 august:
Ora 17:15 – Vecernie;
Ora 18:00 – Program de Spovedanie.

Sâmbătă 19 august (Schimbarea la față a Domnului – stil vechi):
Ora 9:00 – Utrenia și Sf. Liturghie;
Ora 18:00 – Vecernie și Parastas pentru cei adormiți;
Ora 19:00 – Program de Spovedanie.

Duminică 20 august:
Ora 8:30 – Utrenia și Sf. Liturghie.

Programul slujbelor 31 iulie – 6 august:

Miercuri 2 august (Sf. Ilie Tesviteanu – stil vechi):

Ora 9:00 – Utrenia și Sf. Liturghie.

Joi 3 august:

Ora 20:00 – Priveghere și Sf. Liturghie pentru sărbătoarea Sf. Maria Magdalena și Sf. M. Mc. Foca – stil vechi.

Vineri 4 august:

Ora 17:15 – Paraclisul Maicii Domnului.

Sâmbătă 5 august (Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamț):

Ora 9:00 – Utrenia și Sf. Liturghie;

Ora 18:00 – Vecernie;

Ora 19:00 – Parastas pentru cei adormiți;

Ora 19:15 – Program de Spovedanie;

Duminică 6 august – Schimbarea la Față a Domnului:

Ora 8:30 – Utrenia, Sf. Liturghie și Taina Sfântului Maslu.

Comunicat de presă: Achiziția spațiului de slujire și activități de promovare a identității românești în orașul Santander, Spania.

      În perioada 1 mai – 30 octombrie 2023, Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Santander, implementează proiectul de achiziție a unui spațiu pentru slujire, dar și pentru desfășurarea activităților de promovare a identității românești. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Partenerii acestuia sunt Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, TrinitasTV, Basilica.ro, Doxologia.ro, Revista Apostolia și Popular TV Cantabria.

      Scopul proiectului este de a obține o biserică proprie cu spații pentru activități, care să devină atât un centru de identitate religioasă, cât și unul de identitate culturală. Departe de casă, românii din diaspora au căutat chiar de la începuturile migrării să găsească un loc care să-i apropie de valorile moștenite în țara lor de origine. Nevoia de integrare, sprijin și siguranță întru-un mediu necunoscut a contribuit la înființarea, cu ajutorul Bisericii-Mame, a comunităților religioase. Astfel, parohiile ortodoxe din diaspora servesc drept loc pentru săvârșirea serviciilor liturgice, precum și pentru desfășurarea activităților culturale, lingvistice și tradiționale a poporului român.

        Achiziția spațiului care va deveni lăcaș, în cadrul căruia se vor desfășura slujbele religioase, dar și activitățile cultural-identitare, va contribui la întărirea conștiinței de români dreptcredincioși, cu posibilitatea de a fi implicați activ în dezvoltarea comunității și în perpetuarea valorilor naționale, în special prin valorificarea și păstrarea limbii române, dar și a tradițiilor străbune, care vor asiduu a fi transmise noilor generații.

  Implementarea proiectului constă în procurarea unei clădiri de 251 mp2, care deține  o parcelă de aproximativ 1505 mp2 de teren, ce permite amenajarea unui spațiu de slujire, dar și a spațiilor adiacente destinate activităților pentru promovarea identității românești.